„Alibec s-a antrenat cu echipa, am avut o discuție cu el și am decis să nu facă deplasarea la Cluj. Va fi în lot pentru meciul cu Craiova”, a afirmat Dică, la finalul partidei Sănătatea Cluj – FCSB, scor 1-6, din Cupa României.
Tehnicianul în vârstă de 37 de ani a mărturisit că și-ar fi dorit ca meciul cu Craiova să aibă loc pe noul stadion „Ion Oblemenco”.
„Îmi doream să jucăm la Craiova, pentru că au construit un stadion frumos, dar vom merge la Severin și vom da totul. Vom da totul pentru a câștiga și, dacă vom câștiga, înseamnă că a fost de bun augur să jucăm la Severin”, a adăugat Dică.
Meciul CS Universitatea Craiova – FCSB se va disputa duminică, de la 20:45, pe stadionul din Drobeta-Turnu Severin, în etapa a 16-a Ligii 1.